2009

Anul ce tocmai se încheie a fost unul destul de intens. Sau poate am învăţat să trăiesc mai intens. Asta pentru că a fost un an destul de plin. Am pierdut multe persoane dragi mie care acum ne călăuzesc de sus şi mai apar uneori în visele noastre. Am plâns, am zâmbit, am râs cu poftă, am răguşit, am mers mai departe, am învăţat, am rămas uimit, am ameţit, am uitat, am pierdut, am câştigat, am fost cu capu’ nori, am visat…

Pâine albă de cuptor, pancove şi mere coapte, Dunărea, dealu’ feleacului, Alpii, livada înflorită, fân, zeppelin, ciocolată amăruie, jack daniels, ochi căprui, bass and treble, flirt, cămaşa neagră, păr scurt, coroane şi ghirlande, raliu şi macadam, mult alb-violet, pleşcăviţă, bursă, prietenie pierdută, legături reînnoite, seriale, nopţi pierdute, oldies but goldies şi alte încă 1900 şi ceva de motive, imagini şi trăiri pentru care 2009 a fost un an special…

Despre H. Muller

Dacă despre Hertha Muller s-a tot scris în ultima vreme graţie premiului Nobel obţinut pentru literatură, vă propun să aducem în faţă un alt Muller. Un alt român plecat în Germania, dar care s-a întors anul trecut acasă pentru a face performanţă.
Herbert Muller este în continuare antrenorul echipei de handbal Rulmentul Braşov. A venit la mijlocul anului trecut în Transilvania pentru a continua cu braşovencele ceea ce a început Mariana Târcă. Un parcurs senzaţional în cupele europene şi o bătălie pe semicerc cu rivala cea mai de seamă, Oltchim Râmnicu Vâlcea. Spun că ÎNCĂ mai este antrenor pentru că de mai bine de câteva luni Rulmentul se zbate să rămână pe harta handbalului românesc. Criza a lovit puternic clubul ce a reuşit mai bine de un sezon să plătească unul din cele mai mari salarii lui Alexandrina Barbosa, probabil, cel mai bun stranier de la noi.
Jucătoarele nu au mai fost plătite de aproape 15 luni, iar acum nu fac decât să joace din plăcere şi să aştepte ca ceaţa să se risipească. Problemele sunt atât de grave încat echipa de sub Tâmpa s-a prezentat în turul trei al cupei EHF cu numai 8 jucătoare cu drept de joc!!! Asta după ce patru jucătoare, în frunte cu Barbosa au devenit libere de contract şi au părăsit formaţia braşoveană. Cu toate acestea, deşi este aproape imposibil să pregăteşti un meci de cupă europeană având la dispoziţie o SINGURĂ rezervă, domnul Herbert Muller nu renunţă.
"Eu nu voi renunţa la munca de aici, nu pot să plec la greu" În aceste condiţii antrenorul Rulmentului care a venit înapoi acasă după ce a făcut performanţă la cârma lui HC Nurnberg, merită respectul nostru pentru devotamentul de care dă dovadă. Mulţi ar fi renunţat de mult şi ar fi plecat la echipe care au stabilitate financiară şi ar fi lăsat Rulmentul să prindă rugină şi să dispară uşor din peisajul handbalistic românesc, mai ales acum când Oltchim mătură tot în campionat şi în cupele europene.
Din nefericire cel mai probabil el va părăsi formaţia transilvăneană pentru că ,aparent, nu mai există nici o soluţie viabilă de a salva clubul. Astfel România nu numai că va pierde o mare echipă de handbal, lucru care s-a mai întâmplat în ultimii ani (Remin Deva), dar va pierde şi un om extraordinar care a dorit să facă performanţă într-o ţară unde valizele cu bani apar la marginea dreptunghiului verde şi nu la linia de şapte metri a sălii de sport.

Pişatul boului

Viaţa la cămin are avantajele şi dezavantajele ei. Sigur, te chefui când vrei cu cine vrei, urli, dai muzica la maximum şi alte cele. Din nefericire împarţi palierul cu fel de fel de oameni adunaţi din alte zone ale ţării care nu sunte neapărat pe aceiaşi frecvenţă cu tine. Anul ăsta am fost retrogradat un etaj. De la cinci la patru. E adevărat nu mai urc scări în plus, dar aş fi preferat să rămân mai sus. Asta pentru că oamenii de pe palier sunt cu adevărat nişte specimene. Baia comună nu m-a deranjat deloc în aceşti ani, dar de când sunt la etajul patru de fiecare dată când am o oarecare nevoie fizică îmi vine să mă ţin. De ce? Baia are în dotare un singur pişoar, care de câteva zile e mereu înfundat cu hârtie igienică de către nişte idioţi. De parcă n-ar fi de ajuns lumea nu vrea să bage de seamă şi continuă să se pişe peste hârtia igienică. Astfel pişoarul devine o mini piscină de culoare gălbuie, iar mirosul trece pe sub pragul uşii până pe hol. Ceea ce nu înţeleg e care e şmecheria cu înfundatul pişoarului? Bovinele nu se gândesc, mai departe de peisaj şi de miros, la bietele femei de servici care dimineaţa au ingrata misiune de a desfunda "monumentul" din colţul băii? Aşa că trezit de dimineaţă cu un puternic simţ civic m-am gândit să lipesc o coală a4 deasupra pişoarului: "cât de prost trebuie să fi să înfunzi mereu pişoarul cu hârtie igienică?"
Şi ce credeţi. Pe seară mama natură mă cheamă la datorie. Pişoarul era din nou înfundat. Anunţul meu stătea la loc de cinste, umed, uşor gălbui plutind în armonie cu hârtia igienică roz...

RESPECT

Giedrius Arlauskis. Daniel Tudor. George Galamaz. Nicu Epaminonda. Pablo Brandan. Bruno Fernandes. Valeriu Bordeanu. Vasile Maftei. Ersin Mehmedovic. Dinu Todoran. Sorin Paraschiv. Dacian Varga. Răzvan Pădureţu. Ricardo Vilana. Tibi Bălan. Sorin Frunză. Iulian Apostol. Marius Bilaşco. Marius Onofraş. Raul Rusescu. Antonio Semedo.

DAN PETRESCU. Cristi Pojar. Dumitru Stângaciu. Narcis Răducan. Mihai Stoica.

Acum câteva zile, după partida de la Braşov, portarul dinamovist Emilian Dolha spunea că eroi există în războaie, iar stelele sunt doar pe cer nu şi în dreptunghiul verde. Cu riscul de a fi considerat cinic eu spun că oamenii de mai sus sunt cu adevărat eroi sau stele. Nu într-un război ci în constelaţia Ligii Campionilor. Băieţii lui Dan Petrescu au dat dovadă aseară că orice vis se poate realiza şi au dat o lecţie multora. Aseară mica echipa din Bărăgan a reuşit să UNEASCĂ românii în faţa televizoarelor pentru a se bucura de spectacolul suprem oferit de Liga Campionilor. Nu cred că mai are rost să spui mai multe. Respect SIR Dan Petrescu!

P.S: Aştept DVD-ul gazetei!!! După modelul....”minunea de la liberec”

NU doar fotbal

Te-ai gândit vreodată cum ar arată Bănel pe patine? L-ai vedea pe Chivu căpitan la naţionala de tenis de masă a României? Pun pariu că Mutu n-ar mai face reclamă la apă minerală dacă în fiecare dimineaţă s-ar antrena pe bureţi în lipsa...apei din bazin!

În ultima vreme din ce în ce mai multe discipline sportive care nu au beneficiat niciodată de atenţia care se acordă fotbalului în ţara noastră, au adus rezultate remarcabile pe plan internaţional. Ştiu, probabil mulţi nici n-au sesizat cum aceşti sportivi aflaţi mereu în umbră au ajuns pe prima pagină a ziarelor dar a venit vremea să le arătăm recunoştinţa pentru faptul că imnul nostru naţional se mai aude din când în când în sălile de sport din lume.

E vorba de acei sportivi care s-au antrenat din greu, uneori în condiţii greu de imaginat, a căror palme stau mărturie efortului depus, a căror vitrine se dovedesc a fi neîncăpătoare pentru zecile de medalii câştigate la competiţii de anvergură. Haideţi ca măcar o dată să ne îndreptăm atenţia asupra lor şi să lăsăm în urmă declaraţiile unor oameni care au ajuns în lumina reflectoarelor datorită numărului de butelii sau perechi de blugi vândute.

La nici 21 de ani, Constantin Popovici a obţinut cea mai bună clasare a unui săritor român la Mondialul seniorilor desfăşurat în această vară în Italia. Asta în condiţiile în care sportivul se antrenează sărind pe...bureţi, deoarece bazinul din capitală a fost lăsat în paragină de ani buni. Cu atât mai mult, sportivul a fost premiat de către federaţie pentru clasarea în primii zeci săritori ai lumii cu ...o excursie la mare! 10000 de euro pe lună primeşte, Tătăruşanu, portarul de rezervă al Stelei.

După performanţa incredibilă a lui Constantin, sportul românesc a mai ieşit o dată la rampă prin medaliile de aur şi de bronz pe echipe cucerite de echipa feminină respectiv masculină de tenis de masă la campionatele europene de la Stuttgart. Daniela Dodean şi Elisabeta Samara au adus României după 31 de ani de secetă aurul European. Doi sponsori au avut cele două fete care le-au facilitat pregătirea pentru acest turneu. Nu mai puţin de 5 sponsori au pe tricou jucătorii lui CFR Cluj aproape meci de meci.

Alte nouă sportive şi încă două medalii de aur şi una de bronz. De data aceasta la canotaj. Echipajul feminin de 8+1 şi cel de dublu şi patru rame au uimit la ultima ediţie a campionatului European din Belarus, după ce cu câteva luni în urmă acelaşi echipaj obţinuse argintul în Polonia, la Poznan. Sportivele noastre nu se pot bucura nici acum de o bază olimpică de canotaj aşa cum le-a fost promis după ultimele două olimpiade şi se antrenează printe iahturile bogaţilor de pe lacul Snagov. 1,2 milioane de euro a cheltuit acum ceva timp, Adi Mutu pe iahtul său ancorat în Ibiza.

O altă lecţie importantă ne-a oferit-o patinatorul român Zoltan Kelemen care în ciuda unui handicap de vedere s-a calificat la olimpiada de iarnă din 2010 de la Vancouver. Sportivul nostru se antrenează majoritatea timpului în afara graniţelor pentru că unicul patinoar din România nu oferă nici pe departe posibilitatea unui antrenament ca la carte.

Ultima mare performanţă a sportului românesc o reprezintă medaliile obţinute de echipa masculină de spadă la campionatele mondiale din Antalya. Aur pe echipe şi argint la individual. Amfitrionul delegaţiei noaste a fost sabrerul Rareş Dumitrescu care a obţinut argintul la individual şi a adus şi medalia de aur pe echipe într-o finală dramatică cu echipa reprezentativă a Italiei. Cu toate acestea el nu va primi mai mult de 2500 de euro din partea federaţiei şi a ministerului sportului pentru extraordinara performanţă. Fostul ministru al Sportului, Monica Iacob-Ridzi a plătit pentru scena pe care s-au desfăşurat evenimentele de ziua tineretului nici mai mult nici mai puţin de 75000 de euro.

Aproape două pagini şi nenumărate performanţe înşiruite doar de-a lungul a câteva luni. Tone întregi de hârtie irosite pentru scandaluri, campanii de calificare ratate, declaraţii aberante, minciuni şi înjurături. Prea multă atenţie oferită unor inculţi care aruncă cu bani în toate părţile, prea puţină pentru cei care duc steagul României sus. Fără bazine cu saltele şi bureţi, fără săli de sport în care plouă, fără iahturile şmecheraşilor, fără apă în loc de gheaţă!

Националне срамота (ruşine naţională)

România a fost distrusă aseară la Belgrad de către o naţională a Serbiei pe care n-am fi putut-o învinge nici dacă jucam trei zile la rând. 5-0 şi suntem egalii Insulelor Feroe la goluri încasate. Ruşinos, dezamăgitor cum vreţi voi. Cei unsprezece jucători îmbrăcaţi în galben au arătat că mai bine ne-am schimba echipamentul într-unul de culoarea echipei lui Walter Zenga. Insist şi spun că noile ghete cu care Rădoi se poate simţi ca Fabregas la antrenamentele lui Arsenal puteau fi înlocuite cu nişte balerini şi tacâmul ar fi complet. Am făcut o figuraţie demnă de marile piese ale lui Ceaikovski. Băieţii lui Răzvan Lucescu n-au arătat nici măcar un minut că merită să îmbrace tricoul naţionalei! Da, Chivu şi tu. Ai ieşit în evidenţă la poza de la începutul meciului alături de colegul tău de la Inter, Stankovic şi cam atât. Da, şi tu Raţ ai rămas cu gândul la trofeul UEFA pe care visai să îl duci la Slatina să-l arăţi copiilor de şcoală generală. Pe Rădoi îl lăsăm să se acomodeze cu temperatura şi ghetele-i cele noi. Nike ar fi trebuit să ii aducă fostului căpitan stelist, ghete cu arcuri pentru a putea ajunge la masivul Zigic. Pentru Varga meciul cu Serbia a fost o încununare a formei bune pe care a arătat-o în ultima vreme. Din nefericire în afară de două execuţii acrobatice pe marginea terenului nu l-am prea remarcat aseară. Ghioane, din nou risipă de efort, din nou în van. Apostol, prea MIC pentru un duel de talia celui de aseară. Cristea. Prinţul din Dubai, diamantul buteleierului Borcea, s-a remarcat prin cele 3-4 pahare de whisky şi tot atâtea piţipoance cucerite acum ceva zile într-un club cu cealaltă bijuterie din vitrina naţionalei, Mutu. Şi dacă tot am ajuns la liderul naţionalei ţin să-l felicit pentru că aseară a fost "conducătorul" de care aveam nevoie. "Ce, doar n-oi fi Bănel să alerg atâta?!" Marica a rămas singurul număr nouă din istoria recentă, care în ciuda numărului impunător de pe tricou n-a reuşit nici măcar un şut SPRE poarta adversă, o deviere, o lovitură de cap, un dribling, un sprint sau vreo recuperare timp de 90 şi ceva de minute de chin.
Cu toate acestea nu aroganţa şi lipsa de respect a celor 11 figuranţi e principala cauză pentru înfrângerea ruşinoasă. Presa e de vină pentru cele cinci goluri încasate. Da, aţi auzit bine! Presa."Numai vina presei e că lumea nu mai vine la stadion. Presa a alungat oamenii de pe stadion. Nu se poate ca în Serbia să vina 70.000 de fani la un meci, iar la noi să vină 5000 când joacă România." a declarat la finalul partidei spartanul şef, Leonidas Borcea. Eu completez şi spun că daCĂ Costea ar fi fost chemat la lot, aşa cum ţipă de zor Mititelu-gură mare , le-am fi dat şapte! Unde mai pui că marele antrenor, patron, jucător, manager, europarlamentar, ziarist, oier, posesor de Maybach, dictator, războinic al luminii, gigiiiiiiiiiiii fecaaaaaaaaaliiii a mai adăugat "Părerea mea e că Răzvan Lucescu e un mare antrenor, dar nu poate fi selecţioner. Am spus-o atunci, acum multe luni. O să vedeţi că nu e selecţioner nici în următorul meci!"
Ăsta e rezultatul unui fotbal canceros, a unei ligi întâi plină de ciobani, mititei, turci, boneţi, mitici, burtoşi cu gura spurcată. Am primit ce merităm. O bătaie la curul gol din partea unui popor care mereu ne-a fost superior şi care în ciuda unui campionat naţional mai slab ca al nostru, reuşeşte să iasă pe primul loc într-o grupă cu campioana mondială şi europeană Franţa impunând un fotbal la care noi visăm de peste un deceniu. Lui Răzavan nu îi rămâne decât să spere că are cu CE construi o naţională care din urna a treia valorică să se calfice la euro 2012, asta în condiţiile în care "mânjii" lui Săndoi au încasat şi ei tot cinci, în Letonia şi brusc viitorul nu mai e atât de Roz!
Naţionalei lui Antici, respect şi un drum cât mai lung în Africa de Sud! Честитамо Србија!

Faţa galbenă care râde

Am văzut filmuleţul ăsta acum ceva zile şi mi se pare de-a dreptul genial. Nu ştiu dacă voi aveţi părinţi ca protagoniştii scurt metrajului, dar eu pot să afirm cu certitudine şi seninătate că ai mei sunt exact la fel:p. Pelicula mi-a adus aminte de două momente senzaţionale din încercarea părinţilor de a se familiariza cu noua tehnologie. Primul în care mama m-a întrebat într-una din zile dacă trebuie să întoarcă un dvd pe partea cealaltă ca să urmărească partea a 2 a a unei filmări ce rula în bsplayer şi a doua povestită de un prieten de-al meu, care şi-a surprins mama sub birou vorbind cu soţul plecat dincolo, prin intermediul subwoofer-ului...
Deşi situaţia din flimuleţ pare la prima vedere hilară trebuie să recunoaştem că mulţi din părinţii noştri au astfel de probleme în a înţelege mecanismele purtătorului de m.o.u.s.e şi tastatură. Până să îi ajutăm să înţeleagă fenomenul, savuraţi filmuleţul şi lăsaţi commentarii dacă v-aţi prins parinţii offline.

Video - http://www.220.ro/AiUzNYHDFf/Fata-Galbena-Care-Rade

Suming up the Summer

Cui nu îi place să facă planuri la începutul verii? Să viseze cu ochii deschişi la traseele montane, la valurile mării, la tonele de îngheţată, la cluburile pline, la trupurile bronzate, la gheaţa din paharul de cola. De cele mai multe ori la sfârşitul verii ne trezim că n-am realizat mai nimic din ceea ce ne-am propus şi că am mai irosit încă trei luni călduroase.

Asta mi s-a întâmplat şi mie şi sunt convins că mai sunteţi câţiva ca mine. De ce? Pentru că lenea vine odată cu temperaturile ridicate, pentru că rutina se instalează, pentru că n-ai vrut să lucrezi ca să te bucuri de libertate deşi eşti conştient că fără bani nu pupi nici jumătate din ce ţi-ai propus. În cazul ăsta nu-ţi rămâne decât să te bucuri de lucrurile care ţi le permiţi cu ce ai mai strâns în timp şi cu ce îţi mai dau ai tăi după ce i-ai bătut la cap ore în şir. Pe lângă toate astea te încarci cu o doză mare de spontaneitate, pentru că mălai puţin+spontaneitate=love, and away you go! A, să nu uit, ajută dacă eşti genul de peroană care se bucură de orice lucru, fie el oricât de mărunt.

REZULTATUL:

Început de vară în forţă. Am plecat spre Germania alătrui de un prieten minunat. Doar 10 euro în buzunar, un tricou de schimb şi un torpedo plin de energizante şi chipsuri. O zi şi jumătate pe tărâm german şi şase ore în capitala Austriei, Viena. Penrtu mulţi poate părea puţin, pentru mine a fost ceva senzaţional. Prima ieşire în afara graniţelor va rămâne mult timp cu mine. Autostrăzile nemţeşti, lacul Bodense, zeppellin-ul, Alpii şi incredibila Viena sunt stocate pe hard într-un fişier ce nu depăşeste 200 de mega, dar care cântăreşte enorm în memorie.(thanks Negrei!).

Final de iunie – început luna lui cuptor. Apa rece, soare arzător, încpeut de bronz, timişoreana, ştrand. Apoi 50 de lei

strânşi cu greu, dispăruţi într-o singură seară. Două maşini, aproape toată gaşca şi o seara ce putea fi mai bună în club Tarabostes, Geoagiu Băi. Dureri de cap după ce realizezi că tocmai ai stricat juma’ de milion pe ceva ce nu a ieşit tocmai cum îţi doreai. Au urmat alte două şi totodată singurele ieşiri în club din vara asta care s-au dovedit a fi de-a dreptul bestiale şi care mi-au adus aminte de vremurile bune din liceu. La începutul lunii am devenit major şi în state, zi sărbătorită împreună cu prietenii şi familia cât se poate de liniştit. Alte sărituri în bazin, ten din ce în ce mai negru. Plimbări lungi şi dese asezonate cu multe seminţe şi cola. Campionate întregi de darts, table şi remi. Şi mai multe seminţe şi cola.

1 August. Timişoara. House parade. Mixează un bun prieten de-al meu. Set excelent, împlinire maximă. Incursiune incredibilă în lumea trance-ului. Zeci de mii de watţi, lasere şi muzică, aproape 6 ore de dans non-stop. Un început excelent al lunii august! Am continuat cu multă multă muzică, fotbal în curtea şcolii în fiecare miercuri şi duminică, timişoreana în fiecare seară cu fotbal la terasă. Luna a fost salvată de un final de săptămână excelent la Hunedoara alături de colegi. Kiki, Marius, Roxy, Bianca, Bebe şi Cristi. Mici, suc de un leu, seminţe, poze şi multă multă voie bună. AIAIA! (thanks guys) Ultimele zile de ştrand savurate din plin, un nou serial la orizont, din ce în ce mai mult fotbal., mere, struguri, piersici, pancove şi cer senin la ţară.

Trei luni şi numeroase lucruri mărunte ce au făcut ca vara asta să fie aproape de ceea ce plănuisem. Sute de beri, kile întregi de seminţe, ore pline de zâmbete şi glume deocheate, playlist-uri pline de trance, teneşi rupţi de asfaltul din curtea şcolii, Discovey şi Sport.ro, fiţe şi gentuţe roz, puţin gel în păr, nicio ceartă acasă, puţine fete, prea multe piţipoance, multă ciocolată amăruie...cam aşa a arătat vara asta. Pentru lucrurile care n-am reuşit să le fac există vara anului ce vine, iar pentru lucrurile ăstea mărunte ce mă fac fericit există anul trei la Timişoara!

Cu botu' pe labe

Steaua a fost pusă cu botul pe labe în doar 48 de ore. Mai întâi, în Scoţia, de către o echipă care s-ar bate la retrogradare în liga noastră şi astăzi de decizia FIFA care a hotărât ca roş-albaştrii să dispute următoarele două meciuri din Europa League fără suporteri. Asta exact în momentul în care steliştii au dat peste un adversar mai mult decât facil, St Patrick's din Irlanda, echipă ce se "laudă" cu eliminarea unei echipe din capitala Maltei. Aşadar, pentru un banner jignitor afişat în timpul meciului cu Ujpest, de către 30 de huligani care probabil nici nu ştiau cum se scrie numele adversarilor maghiari, vor suferi mii de suporteri ai Stelei care ar fi vrut să vadă meciurile de acasă ale favoriţilor cu orice preţ. Sper ca aceşti retardaţi să plătească şi să vadă meciurile din faţa televizorului unde pot să înjure sau să îşi dea foc fără să deranjeze pe nimeni!
Referitor la meciul de aseară, îngrijorătoare prestaţia echipei în prima repriză, când puştii scoţieni le-au dat o lecţie "umflaţilor" Ionescu (departe de micul Balaci), Onicaş şi Ochiroşii. Mă bucur că Zapata rămâne portarul bun pe care îl ştiam şi că "leneşul" Stancu (aşa cum l-a numit marele cronicar sportiv Floriiiin Călinescu) îşi face datoria de atacant, marcând gol după gol.

P.S : Bună decizia federaţiei de a obliga formaţiile din liga 1 să îşi aplaude adversarul la finalul meciului, după modelul Stelei. Trist este că a trebuit să vină un italian să ne arate ce e cu adevărat fair-play-ul!

La coada vacii

Astăzi, imediat după ce m-am trezit am deschis televizorul pentru a căuta ceva care să facă cerealele să alunece mai bine alături de laptele "proaspăt" de Billa. Printre obişnuitele reluări matinale ale emisiunilor de peste săptămână, protv-ul redifuza noua lor emisiune Serviţi vă rog!, care, în acest episod i-a avut protagonişti pe Lupu Rednic, Roman de la Zdob şi Zdub, o tanti cântăreaţă de muzică populară a cărui nume nu îl ştiu şiiiiiiii inegalabila, unica, sensuala, Simonă de Bamboo.
Pentru cei care nu aţi fost aşa de plictisiţi încât să urmăriţi noua emisiune preluată de protv-işti de pe Mtv (The Simple Life), câteva vedete fac curăţenie, mâncare, cosesc şi mulg văcuţe şi oiţe nevinovate pentru ca nişte oameni de rând să plece într-o vacanţă pe care nu şi-o puteau permite. Astfel că nu puteam rata prilejul de a o vedea pe sensual la treabă; altfel de treabă decât cea cu care ne-a obişnuit deja...

Ca să vă faceţi o imagine şi mai bună, platinata, era pe tocuri într-o fustiţă albă de genul celor pe care le vedem pe pitzipoanca.org, la coada vacii. Nu ştiu dacă s-a îmbrăcat aşa pentru a ridica audienţa emisiunii sau din simplul motiv pentru care PI=1,41. Cert e că imaginea era de-a dreptul gustoasă. Eee şi veţi spune ce mare lucru şi cu asta..dar...aici vine momentul când cerealele mi s-au oprit în gât. Dezgustată de faptul că avea să facă din nou cunoştinţă cu Steluţa (numele văcuţei)blonda strigă "pă nea Mărin": "nea Mărine, da de ce mă pui iară pă mine la muls, eu am făcut 2 FACULTĂŢI ca să ajung să mulg dupe o vacă??????"
Refuz să mă gândesc cum a terminat dezgustătoarea blondă cele 2(!!) facultăţi.
Iată cum la coada vacii, specimenul de faţă a reuşit să jignească pe faţă bieţii ţărani care vând laptele pe nimic şi să ne confirme încă odată că prin facultate poţi să treci ca Steluţa prin otavă!!

Oraşul nimănui

Miros de porumb fiert. O tonetă dubioasă de îngheţată. Patru boschetari tolăniţi la umbră pe o băncuţă. Doi câini se feresc de soare la umbra calului lui Decebal. Nu se sinchisesc să se ferească din calea copiilor ce pedalează sau aleargă in jurul statuii. Florile se întrezăresc cu greu dintre iarba înaltă, presărată ici colo cu pachete de ţigări şerveţele şi ştiulete de porumb. Cam aşa arată centrul Devei în această vară.

Locul în care se strâng atât vechii tablagii cât şi copii dornici de joacă e mai neglijat ca niciodată.

Nu de multe ori le-am recmandat celor ce vreau să vină în oraşul de la poalele cetăţii să o facă vara. Asta pentru că în această perioadă urbea arată cel mai bine. Nu şi în anul de graţie 2009. Nu şi acum când criza loveşte puternic în orice domeniu. Nu şi într-o guvernare PD-L – PSD care alocă fonduri doar primăriilor colorate în portocaliu şi roşu. Nu acum când românii dau doi bani pe ecologizare şi respect pentru locul în care trăim. Nu acum când primarul nostru e într-un concediu permanent. Tranşee săpate de-a lungul centrului zac şi acum neacoperite şi reprezintă un real obstacol pentru persoanele cu handicap şi pentru mamele ce işi plimbă copii în căruţ. Sigur, cele 64 de milioane de euro primite de primărie pentru reabilitarea conductelor de apă şi canalizare sunt binevite, dar oare reasfaltarea nu intră în preţ?

Spre ruşinea celor ce se află în fruntea oraşului(şi cărora din nefericire le-am acordat şi votul) centrul municipiului arată precum centru unei veritabile comune. Plăcerea unei plimbări într-o frumoasă după-amiază de vară e înlcocuită de un sentiment de frustrare şi ranchiună pentru cei care conduc frâiele oraşului.

Zilele acestea am aflat că din cauza crizei şi a lipsei de fonduri, Primăria Deva a pus pe liber câţiva muncitori de la salubrizare. Oare eliberarea unor posturi de consilieri sau funcţionari nu era de bun augur?

RUŞINICĂ edililor Devei care nu reuşesc să vadă ce se petrece în centrul oraşului şi care nu mai apar pe la televizor şi radio decât atunci când are loc o serbare câmpenească cu fasole, ciolan dansuri populare şi jeep-uri pline de nămol. Dar cine ştie, acum că centrul arată ca la sat, poate om avea parte de o serbare câmpenească în toată regula...

Narcise cu moţ(i)

Duminică dimineaţa am plecat cu plăcere spre Negrileasa. Undeva în creierul munţilor Apuseni la două coline distanţă de vestita Roşie Montană. Departe de terasele zgomotoase, asfaltul din ce în ce mai încins şi vecinii ce îşi reamenajează apartamentul. Un loc uitat de lume, aici găseşti una din minunile mamei Natură. Poiana Narciselor. Un loc transformat în timp în rezervaţie naturală, care ar trebui să se regăsească şi pe harta turistică a acestei zone. Dar Lenuţa e prea ocupată cu betonarea Vămii şi transformarea capitalei în staţiune balneo-climaterică. Două ore cu maşina, popasuri la izvoare de munte şi peisaje ce îţi taie respiraţia. Asfaltul lipseşte cu desăvârşire imediat ce intri adânc în ţinutul moţilor. Dar parcă e mai bine aşa. De aici încep casele cu "târnaţ" din lemn şi acoperiş cenuşiu. Lemnul de brad e pretuntindeni şi oamenii s-au îmbogăţit pe seama lui. Case mari şi frumoase, garduri semeţe şi troiţe închinate drept mulţumire pentru preţiosul material. Casele sunt răsfirate de pe un deal pe altul iar tricolorul e nelipsit de lângă tăbliţa ce indică numărul casei. Semn că oamenii de aici sunt mândri că sunt români mai presus decât orice. Frunzele sunt de un verde crud iar aerul e mai tare ca nicăieri. Apa rece de izvor potoleşte repede setea. Oamenii locului, mai toţi rumeni în obraji, te îndrumă zâmbitori spre poiană. Doar maşinile cu tracţiune integrală se încumetă să ajungă acolo. Drumul şerpuieşte printre brazi înalţi şi stânci neprietenoase. Cam o oră de mers pe jos de la locul unde ai lăsat maşina în soare. Un urcuş ce face să apară bobiţe de sudoare pe frunte. Dar merită. La capătul lui se întinde o poiană viu colorată. Sute poate chiar mii de oameni se bucură de vremea călduroasă. "Aci cam în fiecare an de serbarea narciselor plouă straşnic. Batăr anu ăsta de-om scăpa." spune un domn preocupat să găsească un loc pentru a-şi întinde pătura. Grătari, mici şi bere şi preţ de câteva secunde ai impresia că ai dat peste zgomotul şi agitaţia de la care ai plecat şi aici. "urcaţi panta ceea şi aclo după deal îs narcisele. Multe şi faine. Parcă de la an la an îs tăt mai multe şi miros tăt mai putiernic" spune un bătrân cu clop în cap în timp ce ne arată cu degetul panta cu pricina.
Locul e de-a dreptul incredibil. Narcisele se întind pe dealuri întregi şi nu poţi rezista tentaţiei de a nu le culege. Nu ştii de unde să începi şi păşeşti cu grijă ca nu cumva să le striveşti. Mirosul e Dumnezeisc. Buchetele devin din ce în ce mai voluminoase. O oră mai târziu şi braţele pline de narcise albe. Drumul prăfuit te aduce din nou în mijlocul agitaţiei. Dar nu-ţi mai pasă. Undeva în zare nori negrii se adună, nici anul ăsta poiana nu scapă de ploaie. Dar poate asta e reţeta. Aer rece şi puţină ploaie. Şi la anul pleci din nou cu braţele pline...

Românisme pe engleză

De ceva timp din maşinile ce aşteaptă la semafor, din camerele de cămin din complex şi de pe telefoanele cocalarilor ce au ringtone ultima melodie a lui Salam, răsună puternic ultima melodie semnată Puya. Pentru cei care nu aţi auzit-o deja, e vorba de "Undeva-n Balcani", piesă ce, conform hip-hopperului din Balta Albă vorbeşte despre România noastră cea de toate zilele. Recunosc că până la lansarea acestei piese, Puya şi Sişu îmi erau pe plac, câteva din piesele lor regăsindu-se în play-list-ul meu. Dar odată cu această "caracterizare a României în ritm de hip-hop" Puya a dispărut din winamp. De ce? Pentru cei care au mai ascultat La Familia este evident. Îmi trece prin minte una din piesele lor de acum ceva ani: "aici e România", piesă în care cei doi criticau faptul că hip-hopperii români cât şi ascultătorii acestui gen folosesc tot mai mult limba engleză pentru a se exprima mai bine. Refrenul suna aşa: Aici e Bucuresti..., nu New York..., nu L.A/Aici e Romania..., nu e U.S.A/Nu dolari..., aici suntem platitzi in lei.../Aici suntem albi..., deci hai sa nu fim negrii/Aici e Bucuresti..., nu New York..., nu L.A./Aici e Romania..., nu e U.S.A/Nu dolari..., aici suntem platitzi in lei.../Aici suntem albi..., deci hai sa nu fim negriï. Păi bine măi Puya măi dar ce se întâmplă cu refrenul ăsta nou? "Is this, Is this the life/I wanna live,I wanna carry on/Is this, Is this the life, I wanna live, I wanna carry on/Is this, Is this the life/Do you wanna carry on/Is this, Is this the life, I wanna, wanna get down"
Cred că ar fi fost mult mai bine să te exprimi în româneşte din moment ce tema albumui tău sunt "românismele" şi nu în engelza care acum ceva timp o denigrai.
Unde mai pui că efectul de pe vocea lui a fost ales cred eu, tot din motive comerciale(Kanye West are acelaşi efect în ultimele melodii ale sale) şi că videoclipul este o copie eşuată a mult mai celebrului Drop it like it's hot a lui Snoop Dogg şi e oarecum hazliu să vezi cum tipul care cântă refrenul "mângâie" clapele pianului pentru a scoate nişte note care nu se regăsesc nici unde în piesă. A nu se trece cu vederea peste titlul piesei. Mă întreb dacă Puya ştie că tărişoara noastră nu se regăseşte "undeva-n Balcani"!
Una peste alta Puya a reuşit să demontreze cât de repede îţi poţi uita năravurile când criza îţi suflă în ceafă şi când buzunarele nu mai sunt pline de dolărei, pardon, lei!

Naţionala lui Tănase

Despre meciul din Austria se pot spune multe. Privirea lui Piţurcă de la finele partidei, neputinţa lui Tamaş, pasele eronate ale lui Contra, înnotul lui Bănel. Deşi în timpul reprizei secunde mi-au trecut mii de idei despre ce poţi spune după o astfel de reprezentaţie incredibilă a "tricolorilor" m-am gândit că toată lumea o să fie ocupată cu împroşcarea cu rahat a jucătorilor, antrenorilor şi conducătorilor din fruntea fotbalului românesc, atât de ocupată încât cel mai probabil vor uita ceva. CRISTIAN TĂNASE. Copilul care în seara asta m-a vrăjit. A marcat unciul gol al nostru la al doilea meci pentru naţională. Şi ce gol! În a doua repriză a reuşit nişte faze care ne-au mai descreţit frunţile. DA, Penescu poate să se urce pe Maybachul său în centrul Piteştiului să râdă cu toată puterea. Are şi de ce. Piteştiul aşa cum deja ne-a obişnuit a mai dat un nou fotbalist pe cale să ajungă mare. Jucător pentru care numărul de pe tricou nu a reprezentat nici o povară. Din contră, l-a purtat cu mândrie şi a dat dovadă de modestie. Aşa că în loc să mă mai întreb ce caută un jucător ca tamaş la naţională, prefer să mă bucur de acest fenomenal jucător.
Piteșteanul a avut o copilãrie nu foarte ușoarã, el și fratele sãu Ionuț fiind crescuți doar de mamã. Alãturi de el, sînt acum la fiecare meci mama Cristina, fratele Ionuț și mamaie Mariana. Cei trei îl susțin pe fotbalist, îl încurajeazã, dar îi și atrag atenția atunci cînd greșește ori cînd joacã mai slab. Fratele și mama i-au fost mereu alãturi, iar acum, Tãnase împãrtãșește bucuriile cu ei. Familia i-a strîns în cîteva albume pagini întregi de ziare cu articole despre el, decupate de-a lungul timpului din presa localã și centralã. „De cînd era el mic adunãm articole despre el. Se mai uitã și el pe ele, cu nostalgie. Cînd le mai rãsfoiește mama, hop, apare și el. Mai rîde, mai zîmbește... Sînt articole și de bine, și de rãu despre el“, povestește fratele lui, Ionuț Tãnase. Cele mai vechi articole sînt de pe vremea cînd mijlocașul juca la juniorii lui Aripi. Atunci chiar, antrenorul sãu l-a lãudat, comparîndu-l cu marii fotbaliști ai vremii. „Are cîteva calitãți pe care rar le vezi la un jucãtor de vîrsta lui. Pot spune cã are voința lui Vlãdoiu și gîndirea lui Hagi! Sper sã ajungã, peste cîțiva ani, o mare valoare“, spunea Vameșu într-un ziar din presa localã. Pornind pe drumul acesta, toatã familia lui Cristi a început sã fie mult mai atentã la ceea ce face copilul, pentru a-l putea ajuta atunci cînd era nevoie. Atît fratele sãu, cît și mama, dar și bunica i-au dat sfaturi, l-au încurajat și au fost alãturi de el. „Mama se ducea, la început, cînd era mic, cu el la fiecare antrenament. Mamã, ce era în tribune! Pãi, ziceai cã mama e antrenorul! Era la fiecare meci, la fiecare antrenament... Cînd greșea, îl certa, îi spunea cã nu joacã bine. Dar și acum îl ceartã. El se supãrã, dar nu-i rãspunde. Dupã meciul cu Urziceniul, de exemplu, i-a zis, cînd a venit acasã, cã n-a jucat nimic. S-a supãrat și s-a dus în camera lui... si n-a zis nimic toatã seara“, povestește Ionuț Tãnase. Fratele fotbalistului îl susține din tribune pe Cristi aproape la fiecare meci.Si cînd am spus cã în familia sa toatã lumea se pricepe la fotbal, nu am exagerat, pentru cã o altã persoanã care urmãrește cu atenția evoluția lui Cristi este bunica sa, Mariana. Femeia, încã de cînd era nepotul ei junior, îl impulsiona cu bani. „Cînd pleca la meciuri, mamaie îi dãdea cîte 100 de lei. ªi, la un moment dat, i-a zis cã îi mai dã cîte 100 de lei pentru fiecare gol marcat. Cînd a venit acasã, frate-meu i-a zis: Ma*maie, trei! Dãdu-se trei goluri și mama i-a confirmat. Îi lua și cîte 5 - 6 sute de lei. El mai strîngea bani și de la tenis de picior, unde bãtea pe toatã lumea“, își amintește Ionuț Tãnase.
BRAVO CRISTIAN!

Moromeţii lui Marin Preda joacă fotbal

Gazeta Sporturilor a publicat astăzi un reportaj de-a dreptul spumos cu cele două echipe de fotbal din satul natal al marelui scriitor, Siliştea-Gumeşti. Ar fi fost frumos ca terenul de joc să fie chiar Poiana lui Iocan;)...click for the link

Cu telefonul la gât

Cu zâmbetul pe buze, cacao cu lapte, gem şi unt, pe masă. Cu haine mirosind a Perlan. Cu adidaşi chinezeşti dezlipţi în vârf. Cu cheia la gât. Cu mingea la picior sau cu creta pe asfalt. Cu abţibilde din gume de mestecat turceşti pe scările blocului. Cu fruntea la perete numărând din zece în zece. Cu tubul într-o mână şi cornetele în cealaltă. Cu Hagi pe tricou şi genunchii juliţi în curtea şcolii. Cu privirea înainte şi ghidonul ferm. Cu stomacul plin de corcoduşe verzi şi acre. Cu viteză pe toboganul cel mai mare din parc. Cu buzunarele pline de bomboane cu gust de fructe. Cu căţeluşul din faţa blocului în braţe. Cu corpul plin de bubiţe mici şi roşii. Cu mustaţă de la iaurtul trimis de bunica. Cu prietenii în cerc în poieniţă. Fără griji.
Fără alarmă la telefon. Fără ultima melodie a lui Akon pe post de sonerie. Fără gel în păr şi căşti în urechi. Fără sandvicuri de la ABC-ul din colţ, pe post de mic-dejun. Fără buzz, download şi upload. Fără plimbări în mall. Fără lumini şi lasere. Fără poze pe haifaiv. Fără jeep-ul mamei în faţa şcolii. Fără cercei în limbă sau în sprânceană. Fără megapixeli. Fără tricou roz. Fără şuviţe blonde. Fără prieteni, doar cu "tovarăşi". Cu gândul la ce "zice" lumea.

Spune-mi pe ce site eşti ca să îţi spun cine eşti

Zilele acestea cu prilejul unei lucrări de seminar pentru tehnici de televiziune am observat un lucru extrem de interesant. Profesorul ne-a cerut să realizăm analiza unui site al unei televiziuni. Zis şi făcut. Pe măsură ce căutam detalii despre site-ul respectiv, am descoperit o adresă web, trafic.ro, care se ocupă cu monitorizarea numărului de utilizatori ai oricărei pagini de internet cu domeniul .ro. Ce am găsit în acest top, de altfel foarte bine structurat pe diferite categorii de interes (sport, multimedia, divertisment, ştiri ş.a) m-a făcut să îmi dau seama ce interesează pe românul de rând posesor de calculator şi internet. În topul general, pe primul loc la numărul de vizitatori pe zi se află în mod deloc surprinzător site-ul revistei CanCan. Setea românului pentru scandal şi monden nu mai e de mult proverbială. E trsit să vezi că majoritatea românilor sunt interesaţi de ce implanturi şi-a mai făcut sexy brăileanca sau prin ce magazine de doi lei umblă "regina arănbiului" românesc, cristina spătar. Ca şi cum nu ar fi de ajuns, locul trei în acelaşi top îl ocupă ziarul cu cel mai mare tiraj din românia şi cu numărul cel mai mare de ţâţe pe metru pătrat pe hârtie(după playboy sau hustler), Libertatea...ca să continuăm caracterizarea românaşului după "saiturile" pe care le frecventează, am observat că locul doi este ocupat de ejobs. Criza începe să se simtă aşa că, iată, românul caută loc de muncă disperat şi pe internet. În primele zece locuri regăsim adrese precum acasă.ro(site de dating şi matrimoniale) sau banalul clopoţel.ro care ne readuce aminte cam câte referate originale se adună pe catedra unui profesor de liceu care nu a reuşit să noteze toţi elevii prea ocupaţi cu cafeluţa din barul de peste drum. Evident că nu putea lipsi şi un site destinat pirateriei, regielive.ro fiind cel mai accesat în această direcţie. Undeva pe locul opt se clasează şi "cel mai cool joc on-line", conquiztador. Acum fie românul între două-trei bârfe îşi testează cultura generală, fie se plictiseşte de moarte la lucru, în birou după ce, brusc, blonda de la relaţii cu publicul nu mai răspunde pe mess. Nici la capitolul blog-uri nu stăm prost, medalia de aur revenind blog-ului lui Mircea Badea. Recunsoc, se putea şi mai rău(blogul lui jiji). Ca să mai las loc şi de puţină normalitate trebuie să spun că în primele 20 de adrese se regăsesc şi situri-le celor mai importante ziare naţionale, semn că românul se mai şi informează.

Cine ar fi crezut că un top al site-urilor cele mai vizitate din România poate reda atât de bine imaginea românului din ziua de astăzi. Avid după bârfă şi prostie, şomer dar cu bune intenţii, drăgăstos din calea afară si cu o "bogată" cultură generală. Mulţumescu-ţi Doamne că nu se contabilizează şi numărul de persoane ce vizitează zilnic haifaivu...