Sătul

Sfârşitul ăsta de săptămână m-a făcut să vreau cu ardoare să plec odată din ţara asta infectă. Dacă nu dincolo, măcar pe marte, vorba cântecelului aflat la modă acum.

Să o iau uşor. Vineri am fost să dau o raită prin oraş ca să văd ce se mai întâmplă şi printre altele am ajuns şi în piaţă ca să îmi cumpăr câteceva de-ale gurii pentru facultă. La coadă la virşli, în faţa mea un domn în vârstă sprijinit în baston îşi aştepta cuminţel rândul. Am ridicat o sprânceană ştiind că în vremurile noastre imaginea unui bătrân la coadă la carne e cam la fel de uşor de întâlnit precum imaginea unei piţipoance într-o bibliotecă. Şi ce să vezi. Bietul om cere domnişoarei în roşu (atenţie!!) UN crenvurşt! Unul. Nici măcar o pereche... Concluzia o trageţi singuri.

Sâmbătă, după finala Champions League (şi aia o labă tristă) am plecat liniştit spre casă. În apropierea blocului, în parcarea din faţa şcolii m-am oprit să lămuresc una-alta cu un prieten bun şi cu prietena mea. Întâmplarea face că pe la ora aceea îşi feac veacu', rondu', whatever cei doi "sectorişti" ai cartierului. Unu cam de aceiaşi vârstă cu mine şi unul ceva mai vechi "in the force". Şi cum cele două organe mâncătoare de bani ai statului, seminţe şi sandviciuri de la non-stopul de la colţ, n-au ce face, ţin să se lege de noi, cum că, am face mult prea multă gălăgie pentru ora aceea târzie din noapte, deşi nu discutasem de mai mult de 10 min pe trotuar ÎN LINIŞTE.

Bine, şusta e mai veche puţin. Se poate rezuma astfel. Castravetele mai tânăr pofteşte la prietena mea de ceva vreme şi chiar în urmă cu o zi a legitimat-o, unde credeţi, în faţa şcolii, tot la aceleaşi ore fără niciun motiv adevărat. Mai mult, tipul probabil sătul de laba de acas', ştie mult mai multe informaţii desprea ea (de gen stalker). Aseară ca să se bage în seamă din nou şi să ne arate nouă cât de grozav e să fi papagalul secţiei ne-a abordat cu tromboanele lui de serviciu. Au urmat vreo 15 minute de discuţii de înalt nivel intelectual, cu dume ieftine de gen: eu cunosc juma' din cartierul ăsta şi pot să îi pun martori cum că aţi făcut gălăgie, "ce zici colega, îi ducem pe toţi la secţie şi pe domnişoara o escortăm acasă?".

Am fost la un pas să îmi stric viitorul dacă sticletele continua cu abuzul. Pentru că ce a făcut el nu se poate numi decât abuz în serviciu şi mai mult de atât, abuz de gradele inexistente de pe umăr. Domnul agent nu aştepta decât o eventuală ripostă din partea noastră pentru a ne da o amendă grasă şi o excursie la secţie cu loganul din dotare. Mi-e lehamite de astfel de oameni jegoşi care n-au o viaţă a lor şi probabil a fost pentru ultima dată când mă voi mai lăsa călcat în picioare de un astfel de semianalfabet cu caşchetă.

Trec zilele şi tot nu văd nici o scăpare în ţara asta uitată de Dumnezeu. Şi gargara aia cum că "voi sunteţi generaţia nouă, de ce nu faceţi ceva ca să schimbaţi mersul lucrurilor" nu face decât să mă irite şi mai mult. Nu o să putem să facem nimic atât timp cât străzile noastre sunt pavate cu guvernanţi burtoşi, sticleţi analfabeţi şi oameni cu două feţe. De altfel, nici nu mai vreau să mă aliniez în rândul celor ce vreau schimbarea în ţara asta.
Era să uit. Am să încerc să ţin multe din lucrurile personale pentru mine, pentru că din câte mi-am dat seama nimeni nu ştie să tacă atunci când i se cere. Toţi îşi văd doar propriul interes. Trist dar adevărat!

Liga 1. Bancuri proaste cu olteni, stelişti şi polişti cu moţ!

Liga 1 e un banc sec. E chiar şi prost pe-alocuri. E şi porcos dacă stai să te gândeşti. Astăzi, nimeni n-a râs prea tare. Azi, nimeni pare să nu îl fi înţeles. Nici oltenii cei iuţi şi ageri, nici bănăţenii mereu în frunce. Azi au râs cu poftă "ardelenii". Târziu (cam prin minutul 93), căci doar ardeleanu' e cam molcom, însă cu gura până la urechi. A mai zâmbit uşor, undeva în zăpuşeala banatului, un brazilian ce nu arde gazu' degeaba, şi un fost arbitru din înălţimea lojei moldovene.
N-au gustat gluma cei ce flutură de zor steaguri alb-albastre undeva la mal de Dunăre. Nici cei ce credeau că-s mai cu Moţ. Nici cei ce speră că-ntr-o bună zi stelele nu vor mai fi căzătoare.
La Severin, mânjii universităţii au arătat că de la Craiova Maxima la Craiova Minima nu e decât un pas. Unul Mititel. Fotbalul te păcăleşte atunci când îi întorci spatele şi îl bagi în poartă sperând că aşa poţi scăpa de matineu. Multinaţionala lui Mandorlini a fost la o repriză distanţă de-a ne servi o porţie zdravănă de varză a la Cluj. N-a fost să fie şi acum Tony aşteaptă cu nerăbdare să-i renoiască look-ul lui Mureşan.
Pe malul Begăi, flacăra violet a ars mocnit. Totul a mers Contra bănăţenilor. Medieşenii au jucat din nou un fotbal curat şi sănătos şi le-au tăiat Moţul timişorenilor, asigurându-şi prezenţa şi la anul în bâlciul din liga întâi. Sub privirile conului Iancu rămas din nou fără reacţiune.
Mult mai la est, răzeşii fiarei au văzut din nou stele căzătoare. Asta chiar şi fără trio-ul de temut, Wesley-Gerlem-Costly. Dar cu o ambiţie asemănătoare legendarului număr şapte ce îi conduce de pe bancă. Vasluiul Pappă Steaua cea făr' de strălucire şi speră la un loc ce duce în Liga Campionilor. În ghencea râsul isteric a oieroparlamentarului nu se mai aude. Miroase uşor a mucegai şi brânză...

Liga 1. Un banc prost pe care anu' ăsta nu l-am înţeles nicicare. Chiar dacă, bănel, contra, curcă , zicu sau oricare altul au încercat să îl spună cât mai bine...

Time passes by

Adineauri am terminat de călcat cămaşa cea albă. Mâine încheiem încă o etapă. Facultatea de jurna' fusă şi se dusă, vorba colegilor olteni. Mâine e cursu festiv, iar peste 2 zile vine şi banchetu'. Teoretic ar trebui să nu mai frecventăm holurile universităţii până la sesiune, dar aşa cum se întâmplă mai tot timpul în vestul cel sălbatic, sfârşitul şcolii nu e decât prin douăzeci şi ceva. În fine... timpul trece tare repede. Iaca s-a dus liceul, acuma faculta, urmează masterul şi cam gata. Ar cam trebui să pornim pe picioarele noastre. Aia e altă etapă, de care ne e cam frică chiar dacă nu recunoaştem. Oricum mi-s tare mândru că cei trei ani au fost plini de lucruri şi oameni tare faini. Dacă aş mai face o dată facultatea asta? Greu de spus. Dacă aş mai da peste aceiaşi oameni peste care am dat DA fără a sta pe gânduri. Poate în timp jurnalismul o să fie ceva mai organizat şi şcoala o să fie la ea acasă în sala de la 706a sau amfiteatrul de la 1.
Cum spuneam am trecut prin toate fazele. Trecerea de la plată la buget, prima şi ultima restanţă, chiar şi bursă. Fără să mai pun la calcul toate nopţile albe şi zilele pline alături de colegi. Fie în curte lângă 037, fie în faţă, fie pe malul Begăi, fie în Roy, fie la cafă şi filme la kikilescu. Toate rămân stocate undeva pe hardul meu intern :D