Nişte lecitină, vă rog frumos!

De o prea bună bucată de vreme mi se întâmplă un fenomen ciudat. Nu îmi mai aduc aminte cu lejeritate anumite detalii ori chestiuţe interesante văzute, citite, auzite, descoperite cu ceva timp în urmă. Zău că am uneori impresia că n-o să trec bine de 50 de ani şi o să mă fac vecin cu neamţul ăla deloc simpatic Alzheimer, atât de tare mă sâcâie problema!

N-o să bat apa în piuă şi să spun că eram vreun pui de geniu înainte, care absorbea informaţiile ca un burete pufos de baie. Nici poveste, dar cu toate astea colegii şi prietenii îşi puteau da seama că reţineam foarte uşor lecţiile din generală ori liceu, iar acasă nu mai aveam nevoie să le repet. Într-atât de antrenată mi-era mintea încât îmi aduc aminte (funny nu?) că în liceu am scris un referat pentru un zece la religie după ce ascultasem predica preotului dintr-o duminică oarecare. Cu toatea astea, acum mi-aduc aminte foarte greu un titlu de carte buuuună citită în facultate, ori numele vreunui autor ce mi-a plăcut, actorul ori regizorul din filmul cu tare şi o grămadă de alte chestii de genul acesta. Şi mă enervează destul de tare şi asta pentru că îmi place să fiu cel ce ştie o sumedenie de termeni interesanţi, actori underground ori alte minunăţii de genu.

Curios e că prostiile şi aberaţiile, ori chestiile banale le reţin(em) cu o lejeritate ieşită din comun. De pildă, îmi e de ajuns să ascult 10 secunde dintr-o piesă de acum 20-25 de ani, ori dintr-un hit actual (chiar dacă toate seamănă între ele) pentru a recunoaşte autorii şi titlul. Mai mult, dacă mă trezeşti din somn la 4.43 dimineaţa şi mă pui să îţi povestesc despre campionatul mondial dn '70 ori despre parcursul lui Liverpool din anii 80 în cupele europene, e posibil să fie o diminaţă tare lungă.

Acum mă întreb. Are treaba asta vreo legătură cu faptul că odată adâncit într-o lume (cum e ceea a sportului) cu care mă confrunt în fiecare zi şi din care evadez rar, orizonturile să se fi strâmtorat într-atât încât să nu mai reţin aspecte ce n-au legătură cu domeniul meu de activitate? În alte cuvinte, să mă fi îndobitocit subit? Ţine asta şi de oamenii care te înconjoară? Spre exemplu în facultate, nu mă confruntam cu problema asta fiind mereu înconjurat de oameni isteţi, care aveau cunoştinţe din orice domeniu. S-a relaxat creieraşul meu odată cu automatismele pe care le fac la lucru?

După 365 de zile în presa scrisă

• Mai am o grămadă mare de lucruri de învăţat. Nu sunt nici de cum cel mai cel, dar nici chiar cel mai slab în ceea ce fac.
• Există atâţia şi atâţia jurnalişti care ştiu cu ce se mănâncă jurnalismul adevărat. Pe de altă parte, ca în orice pădure, mai există şi uscături, oameni care deşi sunt în presă de o bună bucată de vreme scriu de-a dreptul mizerabil
• Teoria învăţată în facultate îţi foloseşte la fel de mult ca măseaua de minte. Adică aproape deloc. Totuşi, au fost cazuri în care am mulţumit în gând pentru sfaturile primite de la profesorii care chiar aveau treabă cu jurnalismul.
• Dacă n-ai tupeu, sau o oarecare agresivitate pozitivă, nu prea ai nici o şansă în mass-media. Tot ce scrii se poate întoarce împotriva ta, la fel de mult cum un material bun este lăudat aproape instant.
• Frate, frate da' brânza-i pe bani. Cam aşa arată presa locală chiar şi într-un judeţ ca Hunedoara.
• Nu lăsa pe mâine ce poţi băga azi. Ai un subiect tare, o idee genială, nu te lăsa pe o ureche, fă cumva şi pune-o în pagină că altfel rişti să ai surprize. Nu eşti chiar singurul care gândeşte în mass-media.
• Citeşte, reciteşte şi reciteşte încă o dată. Incredibil câte greşeli se pot face dacă nu eşti suficient de atent!
• Oboseala sau stresul dăunează grav calităţii materialului redactat. Focus, focus, focus! Un ceşcoi de cafă, energizante, ciocolată, drum n bass în căşti...orice să te menţii în priză.
• Verifică atent sursele. Consultă-te cu colegii de la alte publicaţii în caz că nu eşti prea sigur de ceea ce ţi-ai notat. Nu te ia nimeni de prost dacă n-ai înţeles din prima. Pune întrebări cu nemiluita ca să fi sigur că ai tot ce îţi trebuie pentru un material bine documentat.
• Copy-paste-ul e în floare. Fenomenal cât se poate fura de când toată lumea are site. În scurt timp, copiatul va deveni sport naţional în presă.
• Poţi scrie şi în zgomot de picamăre, muzică, telefoane, fax-uri, colegi la ţigară, bârfe.
  
• Dacă am un dead-line mă concentrez mult mai bine. Dacă o laşi moale, o lălăi, şi chiar dacă ai impresia că vei scrie mai bine nu e chiar aşa.
• La nevoie poţi înregistra, nota şi face poze în acelaşi timp.
• Ciuleşte urechile la ce zic 'ăi bătrâni, o să îţi folosească mai târziu.
• Fă-ţi prieteni rapid între colegii de breaslă. Nici nu ştii când ai nevoie de ajutor sau când poţi să îi fi de folos celui de la "concurenţă".
• Pune un strop de pasiune în ceea ce faci şi totul pare mai uşor şi mai plăcut.

În concluzie, după doar un anişor pot să declar liniştit că asta e meseria care mi se potriveşte ca o mănuşă. Poate după alţi 20 de ani şi alte câteva mii de materiale şi zeci de mii de rânduri o să devin mogul. Chiar mi-ar place să fac un ziar la care să lucreze doar cei pasionaţi şi cei cu adevăraţi talentaţi. Slavă domnului, ai de unde alege!