Deadline-ul

Am ajuns la concluzia că cei mai mulţi dintre noi funcţionăm mai bine când avem deadline-uri. Cel puţin în cazul meu, deadline-ul e cea mai bună motivaţie când trebuie să realizez unul sau mai multe lucruri. Bineînţeles, m-am familiarizat mai bine cu termenul încă din facultate, atunci când am aflat că rotiţele ce învârt morişca mare a presei merg la capacitate maximă când există un termen limită. Ai de predat articolul la ora 18.00, în caz contrar rişti să nu mai fie publicat, ba în unele cazuri mai poţi fi chiar şi sancţionat, în funcţie de importanţa subiectului.

Sigur, ne-am lovit de termene limită încă din şcoală, însă parcă atunci mai mergea dusul cu zăhărelul, scăldatul sau amânatul, căci situaţia nu era extrem de gravă. Parcă încă era o joacă. Lucrurile s-au schimbat ceva mai mult în studenţie, când au apărut presiunile din mai multe părţi. Părinţii pe de o parte, de a căror ajutor financiar nu prea poţi să-ţi baţi joc şi evident, profesorii, cărora nu le mai pasă dacă noul tău saint-bernard ţi-a mâncat proiectul sau dacă tovarăşul de cameră a vărsat bere peste planşele tale sau dacă laptop-ul te-a lăsat şi a avut nevoie de o formatare rapidă. Nu predai la timp "tema de casă", ne vedem în toamnă sau în vară, sau în săptămânile premergătoare lucrării de licenţă. A devenit apoi şi mai interesant la noul loc de muncă, după care ai alergat cu limba scoasă o grămadă de timp. Nu vrei să faci o impresie proastă în faţa noului tău şef, care te-a ales pe tine în detrimentul lui Ygrec Xulescu, doar pentru că eşti mai plăcut la prima vedere şi astfel n-ai decât o singură şansă: să faci totul la timp.

Tocmai de aceea cred că, în aproape tot ce faci, e bine să-ţi fixezi un termen limită. Unul realist evident. Unul care să nu se întindă pe o perioadă comparabilă cu iarna dincolo de Cercul Polar. Unul care să se oprească undeva în viitorul apropiat. Astăzi, la ora 19.43. Până vineri. Dincolo de weekend. Până în 15. La 1 ianuarie. Nu trebuie însă uitat că deadline-ul e ruda apropiată a ambiţiei şi frate de sânge cu motivaţia. Sigur, nu s-ar da la o parte şi la o cină romantică şi un film cu lenea, care, se ştie, e deja mare cucoană!

Vinerea-i pă sistem

Aşa cum am promis în postarea trecută, gata cu amânările. De astăzi regăsiţi o rubrică nouă, care, sper, va da naştere la alta şi tot aşa. Cel puţin până când voi face mutarea pe care tot o planific de aproape un an. Şi care sper să se concretizeze chiar din prima zi a lui 2012. Măcar să ştiu că am făcut ceva notabil on-line, înainte de a ne da obştescul sfârşit prezis de mayaşi. Şi cum am putea începe weekendul în formă, dacă nu cu o manea pă turbo sistem. De acum înainte, cel puţin până la finele anului, fiecare zi de vineri va fi dedicată unei capodopere semnate de prietenii noştri ceva mai tuciurii. E de râs, nu-i de râs, măcar să trăiţi cu impresia că există persoane care chiar cântă şi mai prost decât voi şi o mai şi fac altundeva în afară de cabina de duş.

N-o mai întind şi îi dăm drumul. Azi începem cu ceva revoluţionar. Maneaua de club. Made in Romania, 2011. Un ficuring dă zile şi nopţi mari şi mici. Ă niu stail 2011 adus de Liviu Guţă şi Edy Talent. Cine înţelege ce spune Liviu Guţă 2, 3, 4 sau care o fi, pe engleză, în debutul piesei, primeşte o copie grautită a albumului The Mafia of the Manele Volume 3, disponibil şi pe iTunes.

Nu lăsa pe mâine ce poţi face azi. Lasă pe poimâine

Ar trebui să îmi fac un tricou cu zicala asta pur românească. Pentru că deja sunt multe zilele în care am amânat să fac unele lucruri. Cel mai bun exemplu: postările pe blog. Până şi ideea asta am amânat-o zile în şir. Atâtea şi atâtea subiecte, atâtea şi atâtea opinii care s-au dus odată cu soarele la miezul lunii noiembrie. Lenea a devenit o cucoană care îmi zâmbeşte de undeva de deasupra, mai ceva ca regina Elisabeta a Marii Britanii. La fel s-a întâmplat şi cu şcoala de şoferi, până şi cu materialele publicate în ziar. Şi când e vorba de ziar, aici chiar nu e indicat să întârzii, să amâni o idee bună. Măcar de m-aş învăţa minte, însă parcă mă încăpăţânez mai ceva ca un tanc sovietic la intrarea în Berlin şi nu vreau să fac ce îmi şopteşte vocea aceea subţire din interior. Aşa că m-am gândit că dacă voi scrie asta pe blog, îmi voi aduce aminte permanent că am ceva de spus, că am ceva de făcut. Pentru că nu-i aşa, noi românii, slavă domnului, avem păreri legate de orice. De aceea, de acum înainte mi-am propus să scriu cel puţin o dată la două zile, pentru mine, pentru cei zece fani ai mei, pentru cei cinci cititori ai blogului. Ba mai mult, îi dau bice şi rubricii de vineri, pe care, da, aţi ghicit, am amânat-o de ceva vreme. Cred că dacă stau bine să mă gândesc, mai fixasem una pentru altă zi a săptămânii. Dar toate pe rând. Şi dacă o voi mai lălăi mult, poate careva dintre voi îmi veţi atrage atenţia. Poke me, dislike me, comment me, sms me, yell to me. Trezirea, hai, te lauzi că îţi place să scrii, că îţi place să fii informat şi să informezi la rândul tău. Treci la aparat şi lasă lenea pentru ăia care numără bani în Orientul Mijlociu. Pentru leneşii din America de Sud. La treabă!

Consumul de alcool în studenţie. Simptome, cauze şi soluţii

1. Simptom: Picioare reci şi umede
    Cauză: Paharul tău e înclinat sub un unghi incorect.
    Soluţie: Întoarce paharul; încearcă să faci astfel încât partea deschisă să fie îndreptată în sus.

2. Simptom: Picioare umede şi calde
    Cauză: Ei asta e, te-ai pişat pe tine.
    Soluţie: Du-te şi te usucă la toaleta cea mai apropiată.


3. Simptom: Tejgheaua din email alb.
    Cauză: Ups, eroare. Aici nu poţi comanda nimic,  încă n-ai ieşit din baie
    Soluţie: Uite-te în jur şi cere ajutor celor mai puţin "loviţi" decât tine.


4. Simptom: Berea pe care ai comandat-o (într-un final) acum juma' de oră, nu mai vine.
    Cauză: Ţi s-a dereglat din nou busola, stai cu spatele la barman.
    Soluţie: Întoarce-te uşor să nu ameţeşti, berea ta e cu siguranţă acolo.


5. Simptom: Wait, what the? Brusc descoperi că peretele din faţa ta este plin de lumini.
    Cauză: Ridică-te, în mod cert, ai căzut pe spate.
    Soluţie: Poziţionează-ţi întotdeauna corpul la 90 de grade de sol. Grade, ălea de le tot pun băieţii ăia de după tejghea în băutură încă de la începutul serii.


6. Simptom: Totul se deplesează cu o viteză ameţitoare sub picioarele tale.
    Cauză: Iară ai înjurat ca la uşa cortului, iar ai încercat să pupi fata managerului, aşa că doi bodyguarzi te scot afară din local. 
   Soluţie: Întreabă-i cel puţin unde te duc, roagă-i să nu dea la ficat şi la faţă.


7. Simptom: Reflexii multiple ale unei feţe cunoscute te privesc dintr-un lichid lucios.
    Cauză: Eşti la WC, încercând să vomiţi
    Soluţie: Arată-i degetul mijlociu omuleţului din cerul gurii.


8. Simptom: Ringul de dans se cam deplasează, te legeni în stânga şi în dreapta, toţi din jur sunt îmbrăcaţi în alb.
   Cauză: Nu eşti la White Sensation, eşti în ambulanţă, glucoza e prietena ta cea mai bună.
   Soluţie: Nu amesteca într-un singur recipient (stomac) whiskey, vodka, tequilla şi bere.


9. Simptom: Tatăl tău te priveşte cu un aer ciudat, iar fraţii tăi te urmăresc perplecşi.
    Cauză: Iară ai greşit camera de cămin. E 156, nu 159.
    Soluţie: Întreabă-i dacă eşti sau nu la etajul potrivit.


10. Simptom: Un reflector din club te orbeşte.
      Cauză: Eşti întins pe spate, pe banca din faţa căminului şi s-a făcut deja ziuă.
      Soluţie: Data viitoare, roagă-i pe vecinii de la 159 să nu mai profite de faptul că eşti niţel mai "obosit" şi să nu se mai răzbune pentru că ai dat cu picioarele în uşă la 4 jumate dimineaţa.


  

De ce Liverpool?

Zilele trecute am văzut undeva pe un site, în treacăt, un soi de chestionar care urmărea să vadă de când, de ce, simpatizezi cu un anumit club de fotbal. Întâmplător era chiar vorba de Liverpool Football Club, gruparea pentru care aş da, practic, orice. E foarte greu să spui unde a fost prima scânteie atunci când vorbeşti de "a ţine" cu o anumită echipă, extrem de dificil să le expui celorlalţi ce te-a împins spre o iubire alb-albastră, roş-albastră sau alb-roşie. Şi chiar dacă v-aţi aştepta ca eu să închin o adevărată odă cormoranilor, având în vedere că e domeniul de care sunt cel mai apropiat, nu voi face acest lucru. Sau poate altădată. De ce? Pentru că am găsit un clip care răspunde la orice întrebare. Spune totul despre ceea ce înseamnă Liverpool, în puţin peste cinci minute. Aşa că dacă v-aţi întrebat vreodată de ce Liverpool şi nu Real, Barca, Manchester, Arsenal sau altele, iată răspunsul:

                          

Muzica românească şi inspiraţia animalică

Se ia una bucată divă expirată se pune pe scenă cu ţâţele pe-afar', se dă drumul la bumţi-bumţi. De preferat sound ceva mai fresh, cu ceva inserţii de taragot, saxofon, trompetă, acordeon că tot dă bine la public zilele astea. 

Mai rămân de stabilit versurile. Nu e nevoie de ceva profund poetic. Se acceptă orice atâta timp cât completează goarnele de pe fundal. Acum să vedem: de cât de sexxy şi hot sunt, am tot cântat. De cât îmi place să mă frec în club pe melodii, am prestat. Nu mai funcţionează dulcegăriile ălea de le fredonam prin '90 aşa că trebuie să venim cu ceva nou. Spaniola nu mai prea prinde de când cu Fuego şi Pepe, ba nici chiar portugheza de la Narcotic Sound încoace. Rămânem la engleză că doară îi de bază şi chiar dacă n-avem accent pur american, îl fabricăm în studio cu softul din dotare. Bun, dar cu versurile ce facem, cum facem să fie bine? Aaaa gata ştiu. Hai s-o dăm pe animalice. Dacă tot au ieşit hienă, şopârlă şi vierme din schemă, hai să readucem în prim plan alte animăluţe dulci şi pufoase. De pildăăăă, iepuraşi coconaşi şi şi...aaa, da ursuloi panda, da, daaaaa şiiiii maimuţici de ălea mici cu ochii mari! De câini nu ne legăm că sare Asociaţia Lăbuş şi nu dă bine la imagine. Mâţâite suntem noi destul, deci pisicile ies din discuţie. La căluţi nu ne băgăm că au fost alţii mai rapizi şi-au băgat-o pe aia cu Ride the White Horse. Şerpii nu ne plac, eventual o anumită specie de pitoni, da' nu aprofundăm. Văcuţele le lăsăm cu Fulga şi la ăia de la Milka, iar curcile şi gâştele să meargă-n club cu Crudu şi năsoasa de Tonciu.

Şi uite aşa ne-am trezit peste noapte cu:

Andreea Bălan - Like a bunny

Shake it like a bunny, if you wanna party,
If you wanna party girl
Shake it like a bunny, if you wanna party,
If you wanna party girl

Anda Adam - Panda madam (ce joc de cuvinte fin)

Yeah it’s my birthday
So get up from your chair
And shake it like a panda bear
Like a panda bear x3
Shake it like a panda bear
Like a panda bear x3

Corina (insert here nume de familie) - Munky funky

Do you like it like it funky
i like it i like it
i like it munky funky
Funky Funky
Do you like it like it funky
i like it i like it
i like it munky funky
Can i get a waa can i get a wuu
Put you hands up i wanna funk you (x4)
Funky Funky
Do you like it like it funky
i like it i like it
i like it munky funky
Funky Funky
i like it munky funky
i like it munky funky
i like it munky funky
i like it munky funky
i like it munky funky

Blugi cu căchiţ

I-aţi văzut de prea multe ori anu' ăsta. Atât la fete, cât şi la băieţi (ăia ceva mai gay de fel). La un moment dat, fetele insistau cu ei la maximum. Apoi s-au domolit, pe urmă au revenit din nou în forţă. E vorba de blugii bufanţi, sau cei cu tur lăsat (nu cur lăsat, da?). Pe scurt: blugi cu căchiţ. Nu ştiu care a fost prima femeie care a avut ideea strălucită de a crea nişte pantaloni care îţi dau impresia că te-ai scăpat de ceva timp în ei.

Ne-am consultant între noi şi ghiciţi ce fetelor?! Îi urâm cu desăvârşire. Sunt chiar mai penali decât UGG-urile. Da, chiar se poate mai penibil de atât. Singura impresie pe care mi-o dau e cea pe care o regăsiţi în titlu (o exprimare mult prea elegantă). Înţeleg că poate unul din scopurile lor e să ascundă fundurile ceva mai mari, ori celulita care apare de la prea multă shaworma şi prea puţină mişcare (sexul nu se pune), dar nimic nu e mai aiurea decât să vezi o fată ce dă impresia că ascunde un pempărs uriaş sub blugi. Cu atât mai mult cu cât multe dintre voi alegeţi să îi purtaţi cu pantofi cu toc, o combinaţie eşuată din start, ce dă impresia de bădănărie made in pantelimon. 

Remember, scopul e să scoţi în evidenţă formele voluptoase, fundul bine lucrat, că doar aşa atragi privirile masculilor feroce care suntem (not). Niciodată, dar niciodată nu voi fi impresionat de o fată ce va alege să poarte asemenea piesă de vestimentaţie. Până la urmă, de unde ştim noi că nu ascundeţi cevaaaaa....altceva....mă înţelegeţi, în pantaloni?! Dacă tot alegi să fi mai băieţoasă, mai gangsta, atunci mergi până la capăt. Alege şi o bluză xxxl, un jersey de fotbal american, un hoody larg specific ghetoului şi nişte başcheţi coloraţi. Nu uita căciula tip Puya sau şapca întoarsă invers. Şi ochelarii de aviator. Şi uite aşa, şansele ca un băiat normal să te agaţe sunt la fel de mari ca cele ca 2Pac şi Michael Jackson să înregistreze împreună un featuring.